Un barbat de 71 de ani din Roman, lovit si talharit pe strada pentru 400 de lei

liveRoman.ro Vremea in ROMAN

În fapt, la data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat de 71 de ani, din Roman, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa spre domiciliu a fost ajuns din urmă de o persoană necunoscută care, prin acte de violență, i-a sustras suma de 400 de lei.

Din cercetări a reieșit faptul că, în jurul orei 20.40, bărbatul a plecat de la o societate comercială iar în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost urmărit de un alt bărbat care l-ar fi ajuns din urmă, lovindu-l cu pumnul în zona capului. În acel moment, persoana vătămată s-ar fi dezechilibrat, ar fi căzut și ar fi fost deposedată, prin acte de violență, de suma de 400 de lei.

Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiști a condus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat de 47 de ani, din Roman.

În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.