BULETIN DE PRESĂ 18 SEPTEMBRIE
Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au acționat, pentru prevenirea contravențiilor și infracțiunilor silvice. Pe timpul desfășurării acțiunii, în jurul orei 14.30, polițiștii au depistat în localitatea Răucești , o autoutilitară care transporta aproximativ 5,3 m.c. de material lemnos, specia rășinoase,…
Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice
La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au acționat, pentru prevenirea contravențiilor și infracțiunilor silvice.
Pe timpul desfășurării acțiunii, în jurul orei 14.30, polițiștii au depistat în localitatea Răucești , o autoutilitară care transporta aproximativ 5,3 m.c. de material lemnos, specia rășinoase, fără documente legale.
Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, din județul Suceava a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.
***
Totodată, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Vânători-Neamț, un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă care transporta material lemnos, respectiv cherestea molid.
În urma verificărilor efectuare de polițiști, s-a constatat o diferență de 4,29 m.c. material lemnos, între documentele prezentate și cantitatea de material lemnos transportată.
Conducătorul auto, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.
***
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Vânători-Neamț, un autoturism ce tracta o remorcă care transporta aproximativ 2 m.c. de material lemnos, cherestea de fag, fără documente legale.
Conducătorul auto, în vârstă de 52 ani, din Petricani a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.
***
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, au depistat în localitatea Răucești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 39 de ani, din Răucești, care transporta 7,05 m.c. de material lemnos, fără documente legale, având avizul de transport expirat.
Acesta a refuzat transportul în vederea confiscării materialului lemnos la Ocolul Silvic Târgu-Neamț, parcând autoutilitara în curtea unui imobil.
Persoana în cauză, a fost condusă la sediul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, pentru continuarea verificărilor.
Pentru încălcarea dispozițiilor în domeniul silvic, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, polițiștii aplicând măsura confiscării valorice a materialului lemnos, în valoare de 860 de lei.
Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că autoutilitara în cauză, avea ITP expirat și nu deținea asigurare RCA valabilă, conducătorul auto fiind sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.885 de lei, fiind dispusă și măsura reținerii permisului de conducere și a plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului, precum și retragerea certificatului de înmatriculare.
***
La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au acționat în baza unui plan propriu de acțiune, pe linia prevenirii delictelor silvice.
Astfel, în jurul orei 19.00, polițiștii au depistat în localitatea Agapia, o autoutilitară care transporta aproximativ 2 m.c. de material lemnos, specia fag, fără documente legale.
Conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani, din Pipirig a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.
Tânăr cercetat pentru mai multe infracțiuni
În noapte de 16 septembrie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Luminii, din Zănești.
Din cercetări le efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 25 de ani, din Zănești, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză aparține fostei sale concubine, de la care bărbatul ar fi luat cheile, fără acordul acesteia.
Tânărul în cauză, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au extins cercetările cu privire la un minor, de 15 ani, din Zănești, pasager în momentul impactului, care ar fi condus și el pe drumurile publice autoturismul în cauză.
În baza probatoriului administrat, la data de 17 septembrie a.c., tânărul de 25 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
Cercetat pentru refuz de prelevare probe biologice
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un tânăr de 29 de ani, din județul Iași, cu privire la faptul că o autoutilitară se deplasează haotic, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, pe strada Popa Șapcă, din Târgu-Neamț, a fost identificată autoutilitara în cauză, condusă de bărbat de 55 de ani, din Grumăzești.
Conducătorul auto, care emana halenă alcoolică, a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Acesta a fost condus la spital, unde în prezența cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.