BULETIN DE PRESĂ 8 FEBRUARIE

Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat, în flagrant delict, doi bărbați în vârstă de 47, respectiv 50 de ani, din Corhana, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin…

Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat, în flagrant delict, doi bărbați în vârstă de 47, respectiv 50 de ani, din Corhana, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin folosirea unei plase de pescuit tip monofilament, pe luciul de apă al râului Moldova.

Au fost ridicate, în vederea confiscării, două plase de pescuit tip monofilament, cu lungimea de 150/170cm.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în zona ,,La Caiace,,, din Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un conducător auto, de 20 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Bâtca Doamnei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând parțial cu autoturismul în albia lacului.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, atât conducătorul auto cât și doi pasageri aflați în autoturism autoevacuându-se.

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o  valoare pozitivă pentru Canabis.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

L-ați văzut?

La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni  au fost sesizați de către un bărbat, de 56 de ani, din Urecheni, cu privire la faptul că, la data de 3 februarie a.c., fratele său PAVEL CĂTĂLIN în vârstă de 49 de ani, din Urecheni, a plecat la muncă, la o stână din localitatea Răucești, iar de la acea dată nu a mai reușit să ia legătura cu acesta.

Semnalmente: înălțime – 1.70 m, greutate – 70 kilograme, păr șaten girzonat, tuns scurt, ochi căprui.

La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o geacă tip trening, de culoare albastru, pantaloni tip jeans de culoare neagru, fiind încălțat cu pantofi sport având culorile verde, negru şi roşu, iar pe cap purta căciulă din material textil de culoare neagră.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *