BULETIN DE PRESĂ 12 FEBRUARIE
Acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional La data de 10 februarie a.c., în intervalul orar 14:00-22:00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor ilicite și creșterea gradului de…
Acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional
La data de 10 februarie a.c., în intervalul orar 14:00-22:00 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor ilicite și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.
Dintre acestea, 3 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru contravenții la H.G.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 16 sancțiuni contravenționale pentru abateri săvârșite la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind consfiscată suma de 402 lei și alte 5 sancțiuni pentru nerespectarea altor dispoziții legale.
Pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 100 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind retrase 13 certificate de înmatriculare.
Totodată, la o societate comercială, din localitatea Mărgineni, a fost identificata o persoană care desfășura activități comerciale fără a deține contract de muncă, fiind informați reprezentanții ITM Neamț în vederea luării măsurilor legale.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru menținerea unui climat optim de siguranță și descurajarea comiterii unor fapte ilicite.
Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol
La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț împreună cu cei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Hangu, la domiciliul unui bărbat de 65 de ani.
Cu această ocazie, au fost ridicate, în vederea confiscării, 6 plase tip monofilament, cu o lungime totală de 122 de metri și o plasă din material textil, cu o lungime de 7 metri.
În cauză, polițiștii continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, conform prevederilor O.U.G. nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura, în vedera probării întregii activități infracționale.
Depistat conducând sub influența substanțelor psihoactive
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Piața 22 Decembrie, din Piatra-Neamț.
Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis.
Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Cercetat pentru conducere fără permis și fals intelectual
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 15:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, în localitatea Cordun, au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr, care nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, acesta furnizând polițiștilor date nereale, aparținând unei persoane, din județul Iași.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție unde au fost continuate verificările, cu privire la identitatea acesteia, stabilind că este vorba de un tânăr, de 20 de ani, din județul Suceava, care avea dreptul de a conduce suspendat, din data de 9 februarie a.c..
De asemenea, asupra autoturismului în cauză figura pus sechestru, din luna noiembrie 2022.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals intelectual, fiind reținute cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al vehiculului în cauză.