BULETIN DE PRESĂ 23 NOIEMBRIE
Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grumăzești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate. Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria…
Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști
La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grumăzești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.
Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
Depistați în flagrant de polițiști
La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Borca au depistat pe raza localității Borca, un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din Pângărați.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fără permis de conducere.
***
La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 19:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un tractor agricol, fără a deține număr de înmatriculare sau înregistrare pe Drumul Județean 207C, în localitatea Ion Creangă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor rutiere și a faptelor cu violență
La data de 22 noiembrie a.c., polițiștii s-au aflat în teren desfășurând activități specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor rutiere și a celor contra patrimoniului.
Astfel, în intervalul orar 11:00-13:00, acțiunile au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, Biroul Rutier Roman și cei din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, pe raza de competentă, iar în intervalul orar 11:00-15:00, acțiunile au fost continuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești.
Polițiștii au aplicat un număr de 64 sancțiuni contravenționale, atât la regimul rutier cât și pentru abateri de la normele de conviețuire socială.
Pe timpul desfășurării acțiunii polițiștii au efectuat testări în rândul conducătorilor auto, cu privire la consumul de alcool, fiind reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.