BULETIN DE PRESĂ 29 NOIEMBRIE
29 Noiembrie 2023Sursa: IPJ NEAMȚ Acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor rutiere și a faptelor cu violență La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, împreună cu cei din cadrul Biroului…
29 Noiembrie 2023Sursa: IPJ NEAMȚ
Acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor rutiere și a faptelor cu violență
La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Roman au desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor rutiere și a celor contra patrimoniului.
Pe timpul desfășurării acțiunilor polițiștii au aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale, fiind retrase două certificate de înmatriculare.
Pe timpul desfășurării acțiunii polițiștii au efectuat testări în rândul conducătorilor auto, cu privire la consumul de alcool și au adresat acestora recomandări cu privire la o conduită rutieră preventivă.