BULETIN DE PRESĂ 6 IANUARIE

Depistat în flagrant de polițiști  La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au depistat, pe bulevardul Decebal, un autoturism,  condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila…

Depistat în flagrant de polițiști 

La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au depistat, pe bulevardul Decebal, un autoturism,  condus de un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Update/Reținut, în urma unui eveniment rutier în Roman

La data de 5 ianuarie a.c., tânărul în cauză au fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Roman.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Gâdinți, conducea un autoturism, pe strada Bogdan Dragoș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare , intrând în colizune cu un stâlp din beton, rezultând rănirea unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Gâdinți, pasager în autoturismul în cauză.

După producerea evenimentului rutier conducătorul auto ar fi părăsit locul accicentului, acesta prezentându-se la sediul Poliției muncipiului Roman, la data de 4 ianuarie a.c..

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, autoturismul în cauză ar fi avut numerele de înmatriculare provizorii expirate, iar conducătorul auto nu ar fi deținut permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

În urma administrătii materialului probator, la data de 4 ianuarie a.c., tânărul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis de conducere.

Ați văzut-o?

La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, COPOȚ ELENA , în vârstă de 19 ani, din localitatea Târgu-Neamț, a plecat în mod voluntar, de la imobilul unde locuia în Târgu-Neamț, cu intenția de a cumpăra medicamente pentru un copil minor și nu a mai revenit la domiciliu.

Semnalmente: înălțime – 1.65 m, greutate-55 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu geacă din imitație de piele, de culoare neagră, o fustă vișinie cu paiete, pe cap purtând un batic de culoare roșie.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *