BULETIN DE PRESĂ 8 IANUARIE
Depistați în flagrant de polițiști La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat, în localitatea Dumbrava Roșie, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din Zănești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila…

Depistați în flagrant de polițiști
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat, în localitatea Dumbrava Roșie, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din Zănești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise
Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La aceeași dată, în jurul orei 18:44, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat, în localitatea Bicaz, un autoturism, condus de un bărbat, de 59 de ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
În noaptea de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat, pe strada 1 Decembrie, în localitatea Piatra-Neamț, un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, din Gârcina.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
În aceeași noapte, în jurul orei 03:16, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat, în localitatea Gherăești, un autoturism, condus de un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Reținută pentru distrugere prin incendiere
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, la un autoturism parcat în fața unui imobil, de pe strada Petru Aron, se manifestă un incendiu.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19:10, o femeie, în vârstă de 39 de ani, din Roman, ar fi stropit autoturismul în cauză cu un lichid inflamabil, după care l-ar fi incendiat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.
În urma administrătii materialului probator, la data de 7 ianuarie a.c., persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Arestat preventiv pentru mai multe infracțiuni
La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați, de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Rediu, cu privire la faptul că, un alt bărbat i-ar fi sustras o cabalină și i-ar fi adresat amenințări.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din localitatea Cândești, care avea asupra sa un cuțit. Deși acesta a fost somat de polițoști să se oprească, a refuzat, fiind interceptat de polițiști, încătușat şi condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 17.30, bărbatul în vârstă de 47 de ani, sub adresarea de amenințări, ar fi sustras o cabalină, de la atelajul hipo aparținând tânărului de 25 de ani.
Ulterior, în jurul orelor 17:50, în timp ce se afla pe terasa unui barul, din localitatea Cândeşti, acesta ar fi provocat scandal şi i-ar aplicat mai multe lovituri unui tânăr, în vârstă de 29 de ani.
În urma administrării materialului probator, la data de 7 ianuarie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, tulburarea ordinii şi liniștii publice, lovire sau alte violențe şi amenințare.
La aceeași dată, bărbatul în cauză au fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Acțiuni permanente pentru siguranța traficului rutier și prevenirea faptelor cu violență
În perioada 6-7 ianuarie a.c., polițiștii din Neamț s-au aflat permanent la datorie, acționând pentru prevenirea evenimentelor rutiere și a faptelor care aduc atingere ordinii și liniștii publice.
Acțiunile au fost desfășurate, în ambele zile, de polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Români, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Roman , de polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Ștefan cel Mare, Ion Creangă și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț.
Polițiștii au oferit conducătorilor auto recomandări, cu privire la traficul în siguranță în condiții de iarnă, au efectuat verificări cu privire la echiparea corespunzătoare a vehiculelor, precum și pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic şi piscicol.
Au fost verificate peste 200 de autoturisme, conducătorii auto fiind testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice sau substanțe interzise.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 2 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii se vor afla permanent în teren pentru a acorda sprijin conducătorilor auto, în condițiile unui trafic îngreunat și pentru a oferi acestora recomandări și indicații utile.
Update/Ați văzut-o?
La data de 6 ianuarie a.c., persoana dispărută, COPOȚ ELENA , a fost identificată de polițiști, pe raza județului Galați.
Pe perioada dispariției aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.