BULETIN DE PRESĂ 7 MAI

Depistați în flagrant de polițiști În noaptea de 07 mai a.c., în jurul orei 02:20, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe raza orașului Bicaz, polițiștii au observat pe strada Republicii un autoturism ce avea o traiectorie de deplasare sinuoasă. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Hangu, a fost…

Depistați în flagrant de polițiști

În noaptea de 07 mai a.c., în jurul orei 02:20, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe raza orașului Bicaz, polițiștii au observat pe strada Republicii un autoturism ce avea o traiectorie de deplasare sinuoasă.

Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Hangu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, în timp ce desfășurau activități de îndrumare, supraveghere și control a traficului rutier, în localitatea Săvinești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, au depistat în localitatea Dumbrava Roșie, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, sub influența alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Piața Mihail Kogălniceanu, din Piatra-Neamț.

Conducătorul auto, în vârstă de 41 de ani, cetățean olandez, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 4 mai a.c., în jurul orei 16:10, în timp ce polițiștii din cadrul Formațiunii de Ordine Publică Târgu-Neamț desfășurau activități de patrulare pe strada Mihail Sadoveanu, au observat autoturism ce a efectuat un viraj brusc la dreapta, pentru a evita echipajul de poliție.

Polițiștii au procedat la urmărirea și oprirea acestuia. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul era condus de un tânăr de 24 de ani, fără ca acesta să dețină permis de conducere.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere.

***

La aceeași dată, în jurul orei 01:10, în timp ce polițiștii desfășurau atribuții de serviciu pe DJ207D, în localitatea Icușești, au observat un autoturism, care avea o traiectorie sinuoasă.

Polițiștii au procedat la urmărirea și oprirea acestuia. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul era condus de un tânăr de 24 de ani fără ca acesta să dețină permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *