ANALIZA ACTIVITĂŢII DESFĂȘURATE DE POLIȚIA ORAȘULUI TÂRGU-NEAMȚ ÎN PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2025
04 Noiembrie 2025Sursa: IPJ NEAMȚ În perioada 01.01.2025 – 30.09.2025 activităţile Poliţiei orașului Târgu-Neamţ, s-au axat pe cele trei priorităţi naţionale ale Poliţiei Române pentru anul 2025, respectiv: • Program local de prevenire siguranța în mediul digital • Program local de prevenire siguranța minorilor • Program local de prevenire a violenței domestice și a infracțiunilor…

04 Noiembrie 2025Sursa: IPJ NEAMȚ
În perioada 01.01.2025 – 30.09.2025 activităţile Poliţiei orașului Târgu-Neamţ, s-au axat pe cele trei priorităţi naţionale ale Poliţiei Române pentru anul 2025, respectiv:
• Program local de prevenire siguranța în mediul digital
• Program local de prevenire siguranța minorilor
• Program local de prevenire a violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală
Activităţi desfăşurate pentru deservirea comunităţii:
În mediul urban, polițiștii au acționat în vederea realizării obiectivelor din planurile locale de acţiune, activitatea polițiștilor din cadrul Poliţiei orașului Târgu-Neamţ prezentându-se astfel:
| Activitatea desfăsurată | 9 luni 2025 |
| Acţiuni organizate | 58 |
| Controale directe | 573 |
| Infractiuni descoperite | 92 |
| -din care in flagrant | 81 |
| Verificări controale sisteme de pază | 80 |
| Stări conflictuale aplanate | 147 |
| Petiţii solutionate | 378 |
| Interventii 112 | 470 |
| Mandate de aducere | 67 |
În mediul rural acțiunile polițiștilor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Târgu-Neamț, Crăcăoani și Urecheni se prezintă astfel:
| Activitatea desfăsurată în perioada de referință | 9 luni 2025 |
| Acţiuni organizate | 16 |
| Controale directe | 107 |
| Infractiuni descoperite | 160 |
| -din care in flagrant | 92 |
| Verificări controale sisteme de pază | 238 |
| Stări conflictuale aplanate | 1.081 |
| Petiţii solutionate | 345 |
| Interventii 112 | 1.865 |
Activităţile preventive desfăşurate s-au materializat prin organizarea a 58 de acţiuni.
Pe linia ordinii şi siguranţei publice polițiștii din cadrul Poliţiei orașului Târgu-Neamţ au cooperat cu Detaşamentul de Jandarmi Târgu- Neamţ şi cu Poliţia Locală Târgu-Neamţ .
În primele 9 luni, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamţ și cei din cadrul secțiilor de poliție rurale au emis 85 de ordine de protecție provizorii, cu 37 mai multe de cât în perioada similară a anului 2025 și au pus în aplicare 68 de ordine de protecție emise de instanța de judecată.
Criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracţiuni fără un pericol social deosebit însă, prin locul în care sunt săvârşite, creează o stare de disconfort în rândul cetăţenilor.
În mediul urban, în cele 9 luni ale anului 2025 se observă o scădere cu 21 de fapte în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor stradale, comparativ cu 9 luni ale anului 2024, respectiv 23 de fapte înregistrate în anul 2025, comparativ cu 44 de fapte înregistrate în anul 2024.
În mediul rural, în cele 9 luni ale anului 2025 au fost înregistrate un total de 38 de infracțiuni stradale, observându-se o scădere a acestora, comparativ cu 9 luni 2024, când au fost înregistrate 70 de infracțiuni stradale.
Cele mai multe infracțiuni de acest tip sunt faptele de lovire sau alte violențe, în mediul urban fiind înregistrate 23 de astfel de infracțiuni, iar în mediul rural 38.
Polițiștii rutieri din Târgu-Neamț au desfăşurat activităţi preventive, acţionând atât în baza planurilor proprii cât şi a celor dispuse la nivel naţional şi european.
În perioada analizată pe aria de competenţă s-au produs un număr de 112 (+23) accidente de circulaţie din care 24 (+1) în mediul urban şi 88 (+22) în mediul rural.
În urma evenimentelor rutiere a rezultat decesul a 10 persoane, rănirea gravă a 11 și rănirea ușoară a 134 de persoane.
Principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie sunt: abaterile pietonilor, neadaptarea vitezei la condițiile de drum și neacordare de prioritate autoturismelor.
La nivelul Formaţiunii Poliţiei Rutiere Târgu-Neamț au fost desfășurate un număr de 32 de acțiuni preventive, fiind constatate în această perioadă, în flagrant, un număr de 38 de infracţiuni.
Totodată, au fost aplicate un număr de 3.814 (+930) de sancţiuni contravenţionale, din care 1.377 pentru nerespectarea regimului de viteză, 28 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 2.409 pentru alte abateri.
Au fost reţinute un număr de 573 (+174) de permise de conducere din care 44 pentru conducere sub influenţa alcoolului și au fost restrase un număr de 83 de certificate de înmatriculare.
În perioada analizată s-a monitorizat modul de organizare şi dispunere a dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, urmărindu-se intensificarea activităţilor de patrulare, atragerea efectivelor de jandarmi, pentru sporirea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor. S-a acţionat pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, a faptelor antisociale comise în spaţiul public şi în zona unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea criminalităţii în unităţile deţinătoare de valori, prevenirea infracţiunilor la regimul rutier.
În perioada analizată au fost sesizate un număr total de 487 de infracţiuni, cele mai multe vizând infracțiuni contra persoanei (203 fapte) și contra patrimoniului (174 fapte).
Cu privire la infracţiunile de natură economico-financiare, în primele 9 luni ale anului 2025 au fost sesizate în total un număr de 24 de infracţiuni.
La nivelul Poliţiei Oraș Tg-Neamţ se aflau în lucru la începutul anului 2025 un număr de 410 dosare penale. Pe parcursul perioadei analizate au fost înregistrate un număr de 502 dosare penale iar la sfârşitul perioadei analizate au rămas în lucru un număr de 460 dosare penale.
În decursul primelor 9 luni din 2025, polițiștii criminalişti au asigurat continuitatea pentru activitatea de cercetare la faţa locului şi sprijin de specialitate în soluţionarea dosarelor penale.
Astfel, aceştia au efectuat un număr total de 234 de deplasări la faţa locului, din care 162 pentru cercetarea la faţa locului şi 72 pentru percheziţii domiciliare, reconstituiri și alte activități.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului au fost descoperite, fixate şi ridicate un număr total de 178 de urme, din care 27 de urme papilare rămase în evidență din 42 de urme papilare ridicate, 9 urme biologice, 9 traseologice, 6 balistice, 6 fizico-chimice, 33 de dispozitive electronice, 13 articole de îmbrăcăminte, 64 de înscrisuri, 7 obiecte purtătoare de urme/microurme și 4 alte urme.
Urmare a exploatării urmelor papilare ridicate de la faţa locului au fost identificați 10 autori în 9 cauze.