Poliția Neamț în acțiune: Mandate de arestare și refuz de mită în fața legii

— Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști —
La data de 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Roman, pe numele a unui tânăr de 29 de ani, din Roman, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 10 luni, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.
— Desistare a polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Neamț —
La data de 3 mai a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN15, în localitatea Costișa, au oprit pentru încălcarea regimului legal de viteză, un ansamblu auto, condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că remorca nu figurează cu poliță RCA valabilă și are inspecția tehnică periodică expirată.
Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie sancționat contravențional, cu amendă și cu măsura complementară a retragerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, moment în care tânărul ar fi oferit polițiștilor suma de 150 de euro, pentru a nu lua măsurile legale.
Polițiștii au refuzat categoric mita și au informat Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
— Accident de muncă cercetat de polițiști —
La data de 4 iunie a.c., ora 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că, o autoutilitară s-a răsturnat pe un șantier din localitatea Vânători-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 56 de ani, din județul Vaslui, conducea o autoutilitară pe un șantier din Vânători-Neamț, timp ce se afla în poziția de basculare autoutilitara s-ar fi răsturnat din cauza surpării suprafeței de teren.
În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului care a fost transportat la o unitate medicală.
Au fost informați reprezentanții din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț cu privire la evenimentul produs.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Pe 3 iunie, polițiștii din Roman au executat un mandat de închisoare pentru un tânăr condamnat pentru furt calificat, în timp ce Serviciul Rutier Neamț a refuzat o mită de 150 de euro în urma unei opriri pentru viteză. În altă ordine de idei, un accident de muncă pe un șantier din Vânători-Neamț a dus la rănirea unui bărbat de 56 de ani, iar autoritățile continuă investigațiile.
La data de 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Roman, pe numele a unui tânăr de 29 de ani, din Roman, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 10 luni, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.
— Desistare a polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Neamț —
La data de 3 mai a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN15, în localitatea Costișa, au oprit pentru încălcarea regimului legal de viteză, un ansamblu auto, condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că remorca nu figurează cu poliță RCA valabilă și are inspecția tehnică periodică expirată.
Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință faptul că urmează să fie sancționat contravențional, cu amendă și cu măsura complementară a retragerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, moment în care tânărul ar fi oferit polițiștilor suma de 150 de euro, pentru a nu lua măsurile legale.
Polițiștii au refuzat categoric mita și au informat Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
— Accident de muncă cercetat de polițiști —
La data de 4 iunie a.c., ora 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că, o autoutilitară s-a răsturnat pe un șantier din localitatea Vânători-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 56 de ani, din județul Vaslui, conducea o autoutilitară pe un șantier din Vânători-Neamț, timp ce se afla în poziția de basculare autoutilitara s-ar fi răsturnat din cauza surpării suprafeței de teren.
În urma evenimentului a rezultat rănirea bărbatului care a fost transportat la o unitate medicală.
Au fost informați reprezentanții din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț cu privire la evenimentul produs.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Sursă: IPJ Neamț