Accidente rutiere și substanțe toxice: zi aglomerată pentru poliția din Piatra-Neamț

— Depistați în flagrant delict de polițiști —
La data de 23 iulie a.c., ora 11:55, un bărbat de 58 de ani, din Piatra-Neamț, a fot depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe strada Fermelor, efectuând un viraj la stânga și încălcând marcajul longitudinal continuu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că, șoferul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
***
La data de 23 iulie a.c., ora 15:30, la sediul Poliției Municipiului Piatra-Neamț s-a prezentat un tânăr de 25 de ani, din Piatra-Neamț, care a declarat faptul că, în jurul orei 14:00, ar fi condus un autoturism, pe aleea de ieșire din incinta Spitalului de Urgențe din Piatra-Neamț și a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, tânărul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
— Cercetări cu privire la traficul de produse sau substanțe toxice —
La data de 23 iulie a.c., având în vedere sesizarea prin SNUAU 112, a reprezentanților ISU Neamț, cu privire la faptul că la o stație de captare subterană a apei, din localitatea Alexandru cel Bun, au fost găsite recipiente ce conțin o substanță lichidă, posibil mercur, polițiștii s-au deplasat la fața locului.
În urma verificărilor efectuate, într-o anexă a clădirii, au fost identificate un număr de 3 recipiente din material plastic ce conțineau o substanță lichidă de culoare închisă, care la contactul cu mediul exterior s-a cristalizat, formând sfere de culoare argintie.
Reprezentanții ISU Neamț au procedat la ambalarea și sigilarea recipientelor.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de traficul de produse sau substanțe toxice.
— Acțiune a polițiștilor din Borlești —
La data de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, alături de polițiști din cadrul SICE Neamț, au acționat pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență, cu precădere în segmentul stradal, a faptelor comise la regimul rutier și pentru verificarea legalității modului de asigurare cu sisteme de securitate, a unităților fără cerințe minimale de securitate.
Au fost verificate 8 societăți comerciale, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.300 lei, 3 sancțiuni la H.G. 301 din 2012, 4 sancțiuni Legea 61 din 1991 și 10 sancțiuni O.U.G. 195 din 2002.
Pe timpul desfășurării misiunii, nu au fost înregistrate evenimente negative sau tulburări alte ordinii și liniștii publice.
— Eveniment rutier în localitatea Ruginoasa —
La data de 23 iulie a.c., ora 21:48, polițiștii Biroului Rutier Roman au fot sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ207I, în interiorul localității Ruginoasa, a avut loc un accident de circulație.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, de 20 de ani, conducea un autoturism, în interiorul localității Ruginoasa, cu direcția de mers către localitatea Văleni, ajuns într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi surprins și acroșat o femeie de 48 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe marginea părții carosabile, rezultând vătămarea corporală a acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Pe 23 iulie, poliția din Piatra-Neamț a avut o zi plină de evenimente, incluzând depistarea unor șoferi cu dreptul de a conduce suspendat și descoperirea unor substanțe toxice la o stație de captare a apei. În plus, un accident rutier soldat cu vătămarea unei femei a avut loc în localitatea Ruginoasa, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a asigura siguranța comunității.
La data de 23 iulie a.c., ora 11:55, un bărbat de 58 de ani, din Piatra-Neamț, a fot depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe strada Fermelor, efectuând un viraj la stânga și încălcând marcajul longitudinal continuu.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că, șoferul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
***
La data de 23 iulie a.c., ora 15:30, la sediul Poliției Municipiului Piatra-Neamț s-a prezentat un tânăr de 25 de ani, din Piatra-Neamț, care a declarat faptul că, în jurul orei 14:00, ar fi condus un autoturism, pe aleea de ieșire din incinta Spitalului de Urgențe din Piatra-Neamț și a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, tânărul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
— Cercetări cu privire la traficul de produse sau substanțe toxice —
La data de 23 iulie a.c., având în vedere sesizarea prin SNUAU 112, a reprezentanților ISU Neamț, cu privire la faptul că la o stație de captare subterană a apei, din localitatea Alexandru cel Bun, au fost găsite recipiente ce conțin o substanță lichidă, posibil mercur, polițiștii s-au deplasat la fața locului.
În urma verificărilor efectuate, într-o anexă a clădirii, au fost identificate un număr de 3 recipiente din material plastic ce conțineau o substanță lichidă de culoare închisă, care la contactul cu mediul exterior s-a cristalizat, formând sfere de culoare argintie.
Reprezentanții ISU Neamț au procedat la ambalarea și sigilarea recipientelor.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de traficul de produse sau substanțe toxice.
— Acțiune a polițiștilor din Borlești —
La data de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, alături de polițiști din cadrul SICE Neamț, au acționat pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență, cu precădere în segmentul stradal, a faptelor comise la regimul rutier și pentru verificarea legalității modului de asigurare cu sisteme de securitate, a unităților fără cerințe minimale de securitate.
Au fost verificate 8 societăți comerciale, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.300 lei, 3 sancțiuni la H.G. 301 din 2012, 4 sancțiuni Legea 61 din 1991 și 10 sancțiuni O.U.G. 195 din 2002.
Pe timpul desfășurării misiunii, nu au fost înregistrate evenimente negative sau tulburări alte ordinii și liniștii publice.
— Eveniment rutier în localitatea Ruginoasa —
La data de 23 iulie a.c., ora 21:48, polițiștii Biroului Rutier Roman au fot sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ207I, în interiorul localității Ruginoasa, a avut loc un accident de circulație.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, de 20 de ani, conducea un autoturism, în interiorul localității Ruginoasa, cu direcția de mers către localitatea Văleni, ajuns într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi surprins și acroșat o femeie de 48 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe marginea părții carosabile, rezultând vătămarea corporală a acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Sursă: IPJ Neamț