ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE I.P.J. NEAMȚ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA DELICTELOR SILVICE ÎN PRIMELE 7 LUNI ALE ANULUI 2026
19 August 2026Sursa: IPJ NEAMȚ La nivelul județului Neamț, în semestrul I al anului 2026, au fost înregistrate un număr de 181 de dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, observându-se o tendință crescătoare față de anul 2025, când în aceeași perioadă au fost înregistrate un…

19 August 2026Sursa: IPJ NEAMȚ
La nivelul județului Neamț, în semestrul I al anului 2026, au fost înregistrate un număr de 181 de dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Codul Silvic, observându-se o tendință crescătoare față de anul 2025, când în aceeași perioadă au fost înregistrate un număr de 115 dosare penale.
Creșterea infracțiunilor constate se datorează în principal creșterii numărului de acțiuni organizate, în urma cărora a rezultat creșterea sesizărilor din oficiu, de la 39 de sesizări din oficiu în primele 7 luni ale anului 2025, la 69 de sesizări din oficiu în aceeași perioadă a anului 2026, reprezentând o creștere procentuală de aproximativ 70%.
Au fost întocmite și puse în executare un număr de 75 planuri de acțiune în vederea combaterii delictelor silvice, la care au fost angrenate și instituții cu atribuții în domeniu, fiind executate 1.409 controale cu privire la legalitatea tăierii, deținerii, prelucrării depozitării și transportului de materiale lemnoase, înregistrând o creștere de 114 %, față de anul 2025, când în aceeași perioadă au fost întocmite și executate un număr de 35 de planuri de acțiune.
Au fost constatate și aplicate un număr de 763 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 171 din 2010, în valoare de 817.000 lei menținându-se un nivel similar cu aceeași perioadă a anului 2025 când au fost constatate și aplicate un număr de 754 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 171 din 2010 în valoare de 668.000 lei.
În aceeași perioadă, în cadrul activităților efectuate s-au luat măsuri de indisponibilizare asupra unui număr de 33 de vehicule destinate transportului de materiale lemnoase, utilizate la comiterea de infracțiuni în valoare de 3.234.000 lei, în creștere față de anul anterior cu 312%, în 2025 fiind indisponibilizate un număr de 8 vehicule destinate transportului de materiale lemnoase în valoare de 1.130.000 lei.
S-au dispus măsuri complementare de confiscare pentru volumul total de 2.187 m.c. material lemnos în valoare totală de 689.000 lei.
În cadrul dosarelor penale instrumentate în perioada analizată pe linia combaterii infracțiunilor silvice, au fost trimise în judecată un număr de 59 de persoane fizice și juridice și au fost luate măsuri preventive privative de libertate față de 10 persoane.
Galerie foto
Close‘ ).appendTo( ‘body’ ).on( ‘click touchend’, function(){ $( this ).remove(); instance.quitImageLightbox(); return false; }); }, closeButtonOff = function() { $( ‘#imagelightbox-close’ ).remove(); }, captionOn = function() { var description = $( ‘a[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”] img’ ).attr( ‘alt’ ); if( description.length > 0 ) $( ‘
‘ + description + ‘
‘ ).appendTo( ‘body’ ); }, captionOff = function() { $( ‘#imagelightbox-caption’ ).remove(); }, navigationOn = function( instance, selector ) { var images = $( selector ); if( images.length ) { var nav = $( ” );
for( var i = 0; i < images.length; i++ )
nav.append( '‘ );
nav.appendTo( ‘body’ );
nav.on( ‘click touchend’, function(){ return false; });
var navItems = nav.find( ‘a’ );
navItems.on( ‘click touchend’, function()
{
var $this = $( this );
if( images.eq( $this.index() ).attr( ‘href’ ) != $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) )
instance.switchImageLightbox( $this.index() );
navItems.removeClass( ‘activeImage’ );
navItems.eq( $this.index() ).addClass( ‘activeImage’ );
return false;
})
.on( ‘touchend’, function(){ return false; });
}
},
navigationUpdate = function( selector )
{
var items = $( ‘#imagelightbox-nav a’ );
items.removeClass( ‘activeImage’ );
items.eq( $( selector ).filter( ‘[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”]’ ).index( selector ) ).addClass( ‘activeImage’ );
},
navigationOff = function()
{
$( ‘#imagelightbox-nav’ ).remove();
};
// WITH “CLOSE” BUTTON & ACTIVITY INDICATION & OVERLAY & NAVIGATION
var selectorC = ‘.stireGalerie ul li a’;
var instanceC = $( selectorC ).imageLightbox(
{
quitOnDocClick: false,
onStart: function() { navigationOn( instanceC, selectorC ); overlayOn(); closeButtonOn( instanceC ); },
onEnd: function() { navigationOff(); overlayOff(); captionOff(); closeButtonOff(); activityIndicatorOff(); },
onLoadStart: function() { captionOff(); activityIndicatorOn();},
onLoadEnd: function() { captionOn(); navigationUpdate( selectorC ); activityIndicatorOff(); }
});
});
