FINAL DE AN CU IMPACT ÎN CADRUL CLUBULUI JURIDIC DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

15 Iunie 2026Sursa: IPJ NEAMȚ Polițiștii Biroului Criminalistic din cadrul Poliției municipiului Roman au fost, la data de 10 iunie a.c., alături de elevii Clubului Juridic al Colegiului Național „Roman-Vodă”, la ultima activitate desfășurată în acest an școlar, încheind astfel un proiect educativ care și-a propus să aducă mai aproape de tineri profesiile dedicate legii,…

FINAL DE AN CU IMPACT ÎN CADRUL CLUBULUI JURIDIC DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

15 Iunie 2026Sursa: IPJ NEAMȚ

Polițiștii Biroului Criminalistic din cadrul Poliției municipiului Roman au fost, la data de 10 iunie a.c., alături de elevii Clubului Juridic al Colegiului Național „Roman-Vodă”, la ultima activitate desfășurată în acest an școlar, încheind astfel un proiect educativ care și-a propus să aducă mai aproape de tineri profesiile dedicate legii, adevărului și serviciului public.

Într-un cadru interactiv și aplicat, specialiștii criminaliști au lansat elevilor îndemnul „Ne lăsăm amprenta!”, un mesaj cu o dublă semnificație. Dincolo de procedurile tehnico-științifice specifice activității de criminalistică, acesta reprezintă dorința de a contribui la formarea unor tineri responsabili, informați și implicați, care să își construiască viitorul pe valori precum integritatea, respectul față de lege și spiritul civic.

Elevii au avut oportunitatea de a interacționa din nou cu polițiștii care le-au stârnit interesul încă de la debutul proiectului, marcat de simularea unei anchete judiciare.

Cu profesionalism și deschidere, aceștia le-au prezentat aspecte din activitatea de zi cu zi a criminaliștilor, provocările profesiei și importanța muncii în echipă în aflarea adevărului.

Clubul Juridic a reprezentat, pe parcursul acestui an școlar, o veritabilă punte între mediul educațional și instituțiile sistemului judiciar și de ordine publică. Prin dialogul direct, elevii au avut posibilitatea să descopere realitățile unor profesii vocaționale și să își contureze, propriul drum profesional.

Le mulțumim cadrelor didactice coordonatoare și tuturor profesioniștilor implicați pentru contribuția adusă acestui proiect de succes și îi felicităm pe elevi pentru interesul, seriozitatea și entuziasmul demonstrate pe parcursul activităților.

Ne revedem în toamnă, pregătiți să lăsăm împreună noi amprente în educația juridică și civică a tinerilor.

Close‘ ).appendTo( ‘body’ ).on( ‘click touchend’, function(){ $( this ).remove(); instance.quitImageLightbox(); return false; }); }, closeButtonOff = function() { $( ‘#imagelightbox-close’ ).remove(); }, captionOn = function() { var description = $( ‘a[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”] img’ ).attr( ‘alt’ ); if( description.length > 0 ) $( ‘

‘ + description + ‘

‘ ).appendTo( ‘body’ ); }, captionOff = function() { $( ‘#imagelightbox-caption’ ).remove(); }, navigationOn = function( instance, selector ) { var images = $( selector ); if( images.length ) { var nav = $( ” );
for( var i = 0; i < images.length; i++ ) nav.append( '‘ );

nav.appendTo( ‘body’ );
nav.on( ‘click touchend’, function(){ return false; });

var navItems = nav.find( ‘a’ );
navItems.on( ‘click touchend’, function()
{
var $this = $( this );
if( images.eq( $this.index() ).attr( ‘href’ ) != $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) )
instance.switchImageLightbox( $this.index() );

navItems.removeClass( ‘activeImage’ );
navItems.eq( $this.index() ).addClass( ‘activeImage’ );

return false;
})
.on( ‘touchend’, function(){ return false; });
}
},
navigationUpdate = function( selector )
{
var items = $( ‘#imagelightbox-nav a’ );
items.removeClass( ‘activeImage’ );
items.eq( $( selector ).filter( ‘[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”]’ ).index( selector ) ).addClass( ‘activeImage’ );
},
navigationOff = function()
{
$( ‘#imagelightbox-nav’ ).remove();
};

// WITH “CLOSE” BUTTON & ACTIVITY INDICATION & OVERLAY & NAVIGATION
var selectorC = ‘.stireGalerie ul li a’;
var instanceC = $( selectorC ).imageLightbox(
{
quitOnDocClick: false,
onStart: function() { navigationOn( instanceC, selectorC ); overlayOn(); closeButtonOn( instanceC ); },
onEnd: function() { navigationOff(); overlayOff(); captionOff(); closeButtonOff(); activityIndicatorOff(); },
onLoadStart: function() { captionOff(); activityIndicatorOn();},
onLoadEnd: function() { captionOn(); navigationUpdate( selectorC ); activityIndicatorOff(); }
});
});

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *