BULETIN DE PRESĂ 7 NOIEMBRIE
Cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 19:30, patrula de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Roman a oprit pentru verificare, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos, condus de un bărbat de 49 de…

Cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic
La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 19:30, patrula de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Roman a oprit pentru verificare, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos, condus de un bărbat de 49 de ani, din județul Suceava.
Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoțeau transportul de material lemnos, ansamblul de vehicule a fost condus, pentru continuarea verificărilor, la Ocolul Silvic Roman.
La data de 6 noiembrie a.c., în urma verificărilor realizate de polițiști a rezultat faptul că, există nereguli cu privire la documentele de însoțire ale transportului, iar materialul lemnos transportat prezenta diferențe față de cantitățile prezentate în documente.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.
Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 2,56 m.c. cherestea, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, transportat în plus și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, conform Legii 171 din 2010.
Mandat de urmărire internațional, pus în aplicare de polițiști
La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au depistat, în municipiul Piatra-Neamț, o femeie, în vârstă de 68 de ani, din Piatra-Neamț, pe numele căreia, a fost emis un mandat european de arestare.
Pe numele persoanei în cauză autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea pe teritoriul Italiei de infracțiuni de participare la un grup infracțional organizat, exploatare sexuală a copiilor și pornografie infantilă.
Femeia a fost prezentată de polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind încarcerată în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.
Astăzi, aceasta urmează să fie prezentată Curții de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.
Depistat în flagrant de polițiști
În noaptea de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe DJ 157G, pe raza localităţii Răucești, au depistat în trafic, un autoturism, condus de un tânăr, de 29 de ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.