POLIȚIȘTII DE LA SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ, PREZENȚI ÎN ȘCOLILE DIN JUDEȚUL NEAMȚ

02 Martie 2024Sursa: IPJ NEAMȚ Polițiștii de siguranță școlară și cei de rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Împotriva Traficului de Persoane au desfășurat, în perioada 26 februarie-1 martie a.c. , 9 activități de prevenție în Piatra-Neamț, Roman, Ion Creangă, Poienari, Negrești și Pâncești, în colaborare strânsă…

02 Martie 2024Sursa: IPJ NEAMȚ

Polițiștii de siguranță școlară și cei de rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Împotriva Traficului de Persoane au desfășurat, în perioada 26 februarie-1 martie a.c. , 9 activități de prevenție în Piatra-Neamț, Roman, Ion Creangă, Poienari, Negrești și Pâncești, în colaborare strânsă cu unitățile de învățământ din zonă.

Scopul acestor acțiuni a fost informarea și conștientizarea elevilor cu privire la problemele cu care se pot confrunta în mediul școlar și social, precum bullyingul, violența și consumul de droguri. Polițiștii au abordat aceste teme delicate în cadrul unor discuții deschise și interactive, punând accent pe prevenție și responsabilitatea fiecărui elev în comunitate.

În cadrul dezbaterilor, s-au oferit informații relevante cu privire la modalitățile de prevenire a conflictelor, identificarea comportamentelor agresive, precum și conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Au fost abordate diverse tematici de interes și au fost drulate activități interactive cu rol de conștientizare și responsabilizare a adolescenților cu privire la riscul victimal și infracțional, precum și la implicațiile portului  de obiecte periculoase.

Având în vedere pericolul reprezentat de faptele de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, recomandăm părinților următoarele:

– să verifice ce obiecte achiziționează copiii/tinerii din mediul online, având în vedere că unele dintre acestea, deși sunt promovate în diverse jocuri/filme pot face parte din categoria obiectelor periculoase  și prin folosirea lor pot pune în pericol integritatea corporală/viața atât a posesorului(prin manevrarea defectuoasă) cât și a celor împotriva căruia se acționează( prin producerea de leziuni/plăgi);

– să verifice obiectele pe care copiii/tinerii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la școală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;

– să discute cu copiii/ tinerii cu privire la eventualele divergențe pe care le au la școală cu colegii și să lucreze cu aceștia și cu cadrele didactice pentru găsirea unor soluții non-violente de rezolvare;

–  să nu acrediteze sub nicio formă ideea că obiectele periculoase pot fi purtate  pentru a se apăra de eventuale atacuri ale unor persoane pe stradă, școală etc;

Sfaturi pentru elevi:

Nu purta asupra ta sau în ghiozdan obiecte din categoria celor periculoase și nu le introduce sub nici o formă, în incinta unităților de învățământ, pentru că, în situația în care ești identificat, riști pedeapsa cu amendă penală sau închisoare;

Prin folosirea unui obiect periculos îți poți periclita integritatea corporală/ viața sau poți periclita integritatea corporală/viața colegilor;

Conflictele pot fi rezolvate amiabil, fără a face apel la violență sau prin folosirea unor obiecte periculoase;

Sesizează un cadru didactic/ un adult când observi un coleg că are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase;

Cadrele didactice, atunci când iau la cunoștință  că un elev a introdus în unitatea de învățământ un obiect periculos, trebuie să sesizeze de urgență poliția (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliție/polițistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învățământ).

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *