BULETIN DE PRESĂ 9 IULIE
Update/Ați văzut-o? La data de 8 iulie a.c., persoana în cauză a fost identificată în Piatra-Neamț. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Reamintim că, la data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, sora…

Update/Ați văzut-o?
La data de 8 iulie a.c., persoana în cauză a fost identificată în Piatra-Neamț. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Reamintim că, la data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, sora sa, AMIHĂESEI MARIA, în vârstă de 82 de ani, a plecat de la domiciliul din Borlești și nu a mai revenit până în prezent.
Depistat în flagrant conducând sub influența alcoolului
La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Moldoveni, în timp ce conducea un vehicul, pe DC 87, în comuna Secuieni, sub influența alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat
În noaptea de 9 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de poliție Urecheni au efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Urecheni, care se deplasa DJ 155I, din direcția Tupilați către Davideni.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, autorizația de circulație provizorie pentru numerele de înmatriculări provizorii este expirată.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.