ACȚIUNE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI DROGURI, LA VOLAN
21 Aprilie 2025Sursa: IPJ NEAMȚ În perioada 18 – 21 aprilie a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere, polițiștii nemțeni desfășoară, activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului, respectiv a celor aflați sub influența substanțelor psihoactive. Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest, dacă aceasta…

21 Aprilie 2025Sursa: IPJ NEAMȚ
În perioada 18 – 21 aprilie a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere, polițiștii nemțeni desfășoară, activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului, respectiv a celor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de valoarea indicată de aparatul etilotest, dacă aceasta nu este negativă, iar refuzul șoferului de a se supune la prelevarea de mostre biologice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare.
Riscurile implicării într-un accident rutier pot fi dintre cele mai grave, acestea crescând exponențial!
Nu riscați, nu urcați la volan dacă ați consumat alcool sau alte substanțe!
Close‘ ).appendTo( ‘body’ ).on( ‘click touchend’, function(){ $( this ).remove(); instance.quitImageLightbox(); return false; }); }, closeButtonOff = function() { $( ‘#imagelightbox-close’ ).remove(); }, captionOn = function() { var description = $( ‘a[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”] img’ ).attr( ‘alt’ ); if( description.length > 0 ) $( ‘
‘ + description + ‘
‘ ).appendTo( ‘body’ ); }, captionOff = function() { $( ‘#imagelightbox-caption’ ).remove(); }, navigationOn = function( instance, selector ) { var images = $( selector ); if( images.length ) { var nav = $( ” );
for( var i = 0; i < images.length; i++ )
nav.append( '‘ );
nav.appendTo( ‘body’ );
nav.on( ‘click touchend’, function(){ return false; });
var navItems = nav.find( ‘a’ );
navItems.on( ‘click touchend’, function()
{
var $this = $( this );
if( images.eq( $this.index() ).attr( ‘href’ ) != $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) )
instance.switchImageLightbox( $this.index() );
navItems.removeClass( ‘activeImage’ );
navItems.eq( $this.index() ).addClass( ‘activeImage’ );
return false;
})
.on( ‘touchend’, function(){ return false; });
}
},
navigationUpdate = function( selector )
{
var items = $( ‘#imagelightbox-nav a’ );
items.removeClass( ‘activeImage’ );
items.eq( $( selector ).filter( ‘[href=”‘ + $( ‘#imagelightbox’ ).attr( ‘src’ ) + ‘”]’ ).index( selector ) ).addClass( ‘activeImage’ );
},
navigationOff = function()
{
$( ‘#imagelightbox-nav’ ).remove();
};
// WITH “CLOSE” BUTTON & ACTIVITY INDICATION & OVERLAY & NAVIGATION
var selectorC = ‘.stireGalerie ul li a’;
var instanceC = $( selectorC ).imageLightbox(
{
quitOnDocClick: false,
onStart: function() { navigationOn( instanceC, selectorC ); overlayOn(); closeButtonOn( instanceC ); },
onEnd: function() { navigationOff(); overlayOff(); captionOff(); closeButtonOff(); activityIndicatorOff(); },
onLoadStart: function() { captionOff(); activityIndicatorOn();},
onLoadEnd: function() { captionOn(); navigationUpdate( selectorC ); activityIndicatorOff(); }
});
});
Good
Awesome <