BULETIN DE PRESĂ 25 IULIE
Acțiune cu efective mărite în Piatra- Neamț La data de 24 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise și prevenirea faptelor antisociale. Pe timpul desfășurării acțiunii…
Acțiune cu efective mărite în Piatra- Neamț
La data de 24 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de consumul de alcool sau substanțe interzise și prevenirea faptelor antisociale.
Pe timpul desfășurării acțiunii forțele de ordine au efectuat filtre rutiere, peste 30 de persoane fiind testate în privința consumului de alcool sau substanțe interzise.
Polițiștii au depistat în flagrant o infracțiune de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, 11 dintre acestea pentru abateri la regimul rutier și una la Legea 61 din 1991, fiind reținute 2 permise de conducere.
Exemplu semnificativ:
La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, au depistat în trafic, pe bulevardul Traian, în localitatea Piatra-Neamț, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani.
Conducătorul auto, din Piatra-Neamț, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Eveniment rutier pe fondul consumului de alcool
La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Timișești, soldat doar cu pagube materiale.
Cu ocazia deplasării la fața locului au fost identificați trei conducători auto, implicați în evenimentul rutier.
Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Timișești, rezultatul indicând o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ați văzut-o?
La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani, cu privire la faptul că, la data de 22 iulie a.c., că mama sa LUPU ELENA, în vârstă de 75 de ani, din Piatra-Neamț ar fi părăsit în mod voluntar domiciliul unde locuia singură și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime – 1.60 m, greutate –75 de kilograme, păr grizonat, tuns scurt, ochi căprui.
La momentul dispariției aceasta era îmbrăcată cu o geacă de fâș de culoare închisă, bluză de trening de culoare vișiniu, tricou cu dungi orizontale de culoare alb-verde/gri, pantaloni tip jeans de culoare albastru, fiind încălțată cu pantofi sport tip gheată de culoare gri.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra-Neamț și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de aceasta, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acesteia.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!