CUM SĂ NAVIGĂM PE INTERNET ÎN SIGURANȚĂ?
Lumea virtuală, asemenea celei reale, este o lume în care putem descoperi o mulțime de lucruri bune dar care aduce și o serie de riscuri. Dragi tineri, vă recomandăm să pășiți cu grijă pe tărâmul ei. Așa cum într-un oraș sau un loc nou e bine să mergi însoțit de părinți și în lumea virtuală…
Lumea virtuală, asemenea celei reale, este o lume în care putem descoperi o mulțime de lucruri bune dar care aduce și o serie de riscuri. Dragi tineri, vă recomandăm să pășiți cu grijă pe tărâmul ei. Așa cum într-un oraș sau un loc nou e bine să mergi însoțit de părinți și în lumea virtuală e bine să faci primii pași în preajma unui adult.
De ce spunem acest lucru? Pentru că în spatele unui ecran se află persoane necunoscute, care uneori nu au cele mai bune intenții.
Auzim des expresia evită să postezi date cu caracter personal și în cele ce urmează o să vă explicăm ce sunt aceste date cu caracter personal. După cum spune și numele sunt date legate de persoana ta, prin care oricine te poate găsi și în viața reală. Vă vin în minte câteva exemple? Vă ajutăm și noi. Este vorba de numele și prenumele tău, de data nașterii, de codul numeric personal, adresa de domiciliu și exemplele pot continua.
Evită să folosești aceste date în mediul on-line. Este ca și cum ai invita orice necunoscut în locuința ta.
Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informații personale despre tine sau cei dragi ție.
Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinților. Ce se întâmplă dacă altcineva îți cunoaște parola? Simplu …aceste persoane pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise.
Dacă vrei să te întâlnești cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunță-ți părinții. Oamenii pot fi foarte diferiți de ceea ce au pretins că sunt pe Internet și astfel poți deveni victima traficului de persoane și a altor întâmplări tragice.
Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente, vei crește și vei înțelege că acest lucru te poate afecta pe termen lung, iar noi polițiștii ne dorim să vă știm fericiți și în afara pericolelor
Nu uita că nu tot ceea ce citești sau vezi pe Internet este adevărat!
Nu da curs sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur.
Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci lucruri ce te aduc în situații de risc. Ei nu au putere asupra ta! În realitate, singura lor putere este anonimatul.
Dacă cineva te face să te simți inconfortabil pe Internet, poți oricând să renunți la comunicarea cu acea persoană. Nu ești obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu și nici să suporți ceea ce îți provoacă neplăcere sau teamă.